Percheziţiile au fost efectuate joi, într-o cauză privind deţinerea şi comercializarea ilegale de tutun şi produse din tutun.
Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că persoanele suspectate, în perioada noiembrie 2010- septembrie 2011, ar fi achiziţionat, deţinut, distribuit şi comercializat ilegal pe teritoriul României produse din tutun provenite din Ungaria. Suspecţii ar fi creat un site pe internet, prin intermediul căruia ofereau spre vânzare produsele din tutun, care erau distribuite cumpărătorilor prin curierat. În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcarii, fara a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false peste limita a 1 kg. tutun de fumat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 296, ind.1, lit. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9, lit. b din Legea nr. 241/2005.
La aceleaşi percheziţii, poliţiştii au ridicat 42.500 de lei proveniţi din comercializarea ilegală de tutun, precum şi medii informatice de stocare şi de comunicaţii, dar şi înscrisuri referitoare la operaţiunile derulate de suspecţi.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
Fabrică ilegală de ţigări, descoperită de poliţişti în Mureş
Publicat la 03.09.2011, 09:12:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
