În luna ianuarie, după atacul derulat de susţinătorii lui Donald Trump asupra Capitolului, Mark Zuckerberg anunţa că Facebook va afişa mai puţină politică utilizatorilor săi, într-o subtilă recunoaştere a rolului pe care platforma l-a avut în comunicarea şi organizarea atacatorilor.
Câteva luni mai târziu, nivelul de politică de pe Facebook scădea pentru un număr limitat de utilizatori din Statele Unite, Suedia, Spania, Irlanda, Canada, Brazilia, Costa Rica şi Indonezia, ca urmare a unei prime faze de test.
Acum, Facebook anunţă că extinde acest test şi că alte 75 de ţări vor începe să vadă un nivel mai redus de politică în newsfeed.
Oficialii companiei nu spun care sunt cele 75 de ţări, ci doar că un mic procent dintre utilizatorii din acestea vor vedea schimbarea, înainte ca aceasta să fie activată pentru toţi.


