Cea mai valoroasă companie din lume a avut nevoie de aproape doi ani, de când a izbucnit pandemia, să vină cu o soluţie pentru autentificarea cu FaceID a utilizatorilor care poartă mască.
Până acum, FaceID funcţiona doar când utilizatorul avea întreaga faţă descoperită, obligându-l pe acesta să introducă manual codul de deblocare atunci când purta mască, iar FaceID nu-l putea recunoaşte.
În curând, FaceID va funcţiona şi cu mască, recunoaşterea urmând să se facă pe baza caracteristicilor unice din jurul ochilor.
Această facilitate va fi introdusă în iOS 15.4, care tocmai a fost lansat în stadiu beta şi va ajunge la toţi utilizatorii în lunile următoare.

