Una dintre variantele la care pot apela studentii este obtinerea unui credit cu dobanda avantajoasa prin Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Astfel, agentia acorda credite cu dobanda subventionata, respectiv 25% din dobanda de referinta a Bancii Nationale a Romaniei, pentru studentii care prezinta un plan de afacere si care infiinteaza locuri de munca pentru someri. Pentru fiecare loc de munca creat, suma alocata este de 20.000 de lei, din fondul pentru somaj, iar principala conditie este ca acesti salariati sa fie mentinuti timp de trei ani. In cazul in care unul dintre angajati pleaca, locul ramas liber trebuie ocupat tot de un somer, altfel angajatorul plateste penalitati.
Desi prevederile legislative sunt in vigoare de cativa ani, sunt foarte putini cei care apeleaza la aceasta forma de a infiinta o afacere. “In conditiile in care, de la intrarea Romaniei in UE, aproape 45% dintre societatile comerciale mici au dat faliment si ne confruntam cu o criza de forta de munca tot mai pronuntata, nimeni nu mai este interesat sa creeze o astfel de afacere, pentru ca nu are sanse sa reziste. In prezent, nu mai rezista pe piata decat companiile mari, cu capital foarte mare, la care si oferta salariala este pe masura”, spune directorul Agentiei Municipale pentru Ocuparea Fortei de Munca, Dumitru Pelican. Potrivit acestuia, aceste prevederi legislative nu mai sunt valabile in realitatile pietei muncii actuale. “Legea a fost creata initial pe fondul unui numar de someri ridicat, pentru care trebuiau create locuri de munca. Acum este oarecum depasita si nu-si mai gaseste utilitatea”, a explicat Pelican.
Pentru a obtine un astfel de credit, studentii trebuie sa aiba sub 30 de ani si sa urmeze cursurile de zi ale unei facultati de stat sau private, autorizata in conditiile legii. Activitatile eligibile sunt productia, serviciile si turismul. Dosarul depus la agentie trebuie sa contina studiul de fezabilitate al afacerii, iar angajatii institutiei vor acorda consultanta gratuita. Studentii isi mai pot infiinta si o firma fara a plati nimic pentru ea. Potrivit hotararii 166/2003, la infiintarea firmei, tinerii sunt scutiti de la plata tuturor taxelor si tarifelor pe care le implica inmatricularea la Registrul Comertului, taxele pentru autorizarea functionarii solicitate la constituire, precum si cele solicitate de administratia publica locala pentru desfasurarea de activitati economice in mod independent. Studentii care infiinteaza societati comerciale sunt, de asemenea, scutiti de taxele pentru publicarea in Monitorul Oficial a incheierii inmatricularii, precum si de toate taxele de timbru pentru activitatea notariala, in cazul in care pentru incheierea anumitor acte este nevoie de notar.
Pentru a beneficia de toate aceste scutiri, studentii trebuie sa aiba, de asemenea, sub 30 de ani, sa fie cel putin in anul II de studii, de lunga sau de scurta durata, la o facultate acreditata si sa fi promovat toate obligatiile prevazute de senatul universitatii. Dovada acestor conditii se face printr-o adeverinta eliberata de facultate. Pentru infiintarea societatii se pot asocia mai multi studenti care indeplinesc conditiile de mai sus, dar aceste facilitati se acorda o singura data, pentru constituirea unei singure firme. In cazul in care societatea astfel infiintata este cesionata sau instrainata partial sau total in mai putin de trei ani de la inmatriculare, taxele pentru care s-a acordat scutire trebuie platite integral, la valoarea tarifelor in vigoare la efectuarea platii.
Studentii, insa, fie nu stiu de aceste facilitati, fie considera ca birocratia este prea mare si nu mai incearca sa le obtina. “Pentru creditul de la ANOFM este nevoie de un studiu de fezabilitate pentru afacere, pe care nu oricine stie sa il faca. Poti apela la un consultant, dar costa si acesta. Apoi, trebuie angajati someri care sunt inregistrati la agentiile de ocupare, ceea ce este foarte greu in conditiile in care rata somajului scade de la o luna la alta”, explica Mihai Vasiliu, reprezentantul unei asociatii de studenti. In ceea ce priveste infiintarea firmei fara a plati taxele, desi in primul an de la aparitia actului normativ a avut succes, in prezent, studentii nu mai stiu daca se aplica. Potrivit reprezentantilor ONRC, in prezent, institutia primeste cereri pe hotararea 166/2003.
Facilitatile pentru studenti, necunoscute si fara cautare
Publicat la 05.10.2008, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Proiectul RAPID – investiție în oameni și comunități. Cum poate transferul de cunoștințe să transforme agricultura rurală din România
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
