34 de fuziuni şi achiziţii finalizate numai în luna martie, şi 67 de la începutului anului. Toate legate de dificultăţile cu care se confruntă companiile. Thomson Reuters a fost cea care a identificat aceste tranzacţii în care companiile vizate de preluare se aflau în administrare specială sau în procedură de faliment.

Cea mai mare parte a achiziţiilor au avut loc în Statele Unite şi Japonia - favorizate de faptul că recesiunea s-a instalat de mai multă vreme şi că cele două state au în vigoare legi ale falimentului care permit companiilor să îşi continue activitatea în timp ce se reorganizează.
Dintre tranzacţiile majore perfectate de la începutul anului, merită amintit producătorul american de componente auto Delphi, care a vândut divizia de suspensii şi frâne către un cumpărărtor chinez.

Importantă este şi cedarea unei părţi din firma de consultanţă în domeniul tehnologic, Bearing Point, către Deloitte. Numărul acestor tranzacţii, determinate de dificultăţile cu care se confruntă companiile la nivel mondial, va atinge niveluri record anul acesta, anunţă specialiştii în domeniu. Şi asta pentru că procedurile de insolvenţă apar cu preponderenţă după 12 luni de la instalarea recesiunii.

Între 2002 şi 2004, atunci cînd am asistat la anteriorul val de fuziuni şi achiziţii, companiile din telecom şi din tehnologia informaţiei se aflau în dificultate. Acum este rândul firmelor din comerţ şi din industrie să aibă probleme şi să fie preluate.

Citeşte mai mult despre criza financiară internaţională pe www.lumeaincriza.ro