Comisiile economice din Senat și Camera Deputaților au audiat astăzi conducerea ASF în scandalului City Insurance.
O primă concluzie – vechea conducere a Autorității de Supraveghere Fiscală (ASF) nu s-a mișcat atât de bine ca actuala. Urmează ca acest caz să fie anchetat de autorități și, cel mai important, să fie recuperați banii.
Sebastian Burduja, vicepreşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaților: ”Este vital ca banii care au fost fraudați – urmează să fie stabilit un prejudiciu – să fie recuperați în cel mai scurt timp. În mod evident, ASF nu se ocupă de recuperarea banilor, sunt alte instituții ale statului român care trebuie să ia urma acestor bani urgent, și să îi aducă înapoi în țară. Vorbim de, probabil, sume foarte mari de bani, care au fost scoase din țară, și practic această companie a fost fraudată. Ne interesează ca nu cetățeanul român să aibă o notă de plată la sfârșitul zilei. Degeaba FGA va plăti aceste polițe City dacă prețul la RCA crește”.
ASF a rupt pisica
”Conducerea actuală a AFS are meritul, cel puțin președintele ASF, din punctul meu de vedere, că în sfârșit a rupt pisica în două, pentru că este o problemă care trena, și iată că alții nu au avut curaj să o facă. Am înțeles și sunt date publice, compania a hărțuit Autoritatea pe parcursul ultimilor ani, a acționat în judecată angajați ai ASF, de asemenea au pretins într-una că sunt în vânzare, și orice măsură lua ASF ei se întorceau și spuneau: Ne prejudiciați procesul de vânzare”, a mai spus după audieri deputatul Sebastian Burduja.
”Falimentul City se datorează unor hibe legislative speculate la maximum, iar din punctul meu de vedere falimentul era inevitabil, era doar o chestiune de timp. Ancheta autorităților Ministerului Public ne va clarifica mai bine schema atunci când se va finaliza”, a declarat după audieri deputatul Mihai Botez.
”Despre vechea conducere a ASF nu știm deocamdată ce acțiuni a întreprins, vom afla. Noua conducere a fost numită în 2019 și a început demersuri încă de atunci. Vom verifica asta în rapoartele de audit. Pe măsură ce problemele s-au agravat se pare că ASF a făcut verificări și a cerut documente, dar reprezentanții City Insurance au tergiversat cât au putut punerea la dispoziție a informațiilor. În cursul anului 2021 s-au pus în practică mai multe măsuri, care au relevat cel puțin proasta administrare a companiei, au fost amendați membrii consiliului de administrație și a fost numit un administrator special, care în cele din urmă, în luna septembrie a declarat falimentul City Insurance”, a mai spus Mihai Botez.
Ce se va întâmpla cu clienții City Insurance sau cei care vor fi loviți în trafic de asigurații acestei firme?
- contractele de asigurare pot fi denunțate, iar clienții își pot recupera banii pentru restul perioadei de asigurare;
- dosarele de daună deschise vor fi preluate de către Fondul de Garantare și vor fi despăgubite după verificare;
- dosarele de daune deschise în continuare vor fi deschide direct la Fondul de Garantare.
Pentru polițele de asigurare RCA o entitate independentă de ASF calculează un tarif de referință. Acest tarif se actualizează de două ori pe an și puteți găsi informațiile pe site-ul ASF aici:
https://asfromania.ro/.../atta.../6076d87edeba0931466026.pdfAcest articol nu reprezintă consultanță financiară.