Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, spune că nu s-au văzut nici lilieci, nici urși pe traseul autostrăzilor ce ar trebui construite. ”Nu vreau să mă gândesc așa departe că cineva vrea astfel să împidice realizarea de autostrăzi în România”, spune ministrul, citat de digi24.ro.   Aceasta a susţinut că existenţa liliecilor sau a urşilor invocată pentru neacordarea acordurilor de mediu sunt "interesele unora" fie financiare, fie pentru a împiedica România să construiască autostrăzi.   "Deci, am deblocat absolut toate... Avem la ora actuală acord de mediu pentru 350 de kilometri de autostrăzi. Vorbeaţi de lilieci? Când e vorba de interesele unora - nu ştiu dacă sunt numai financiare sau ca să ne împiedice pe noi ca ţară să avem o astfel de infrastructură, cred că nu vreau să mă gândesc aşa de departe -, dar au existat situaţiile acestea, le-am văzut... Eu, de felul meu, sunt un om împăciuitor. Am depistat că nu există absolut nimic, am trimis - ca să ne putem convinge de lucrul acesta - pe o colegă de-a mea, care acum este chiar directoare la ANAP, şi le-am spus clar: 'Vreau şi eu să văd. Există? Şi vreau să îmi faceţi poze de la locul faptei. Dacă este nevoie, mă duc eu, ca ministru'. Nu s-a văzut absolut nimic şi s-a rezolvat problema", a arătat ea la un post de televiziune.