Aproximativ patru miliarde de lei costă cele patru tipuri de alegeri din acest an, adică aproape un miliard de lei pentru fiecare tip de alegeri, a anunțat ministrul de Finanțe, Marcel Boloș.
Întrebat dacă este de acord cu reducerea numărului de alegeri prin comasare, ministrul de Finanțe a spus că merită luată în calcul această variantă, dar decizia aparține coaliției politice PSD-PNL.
”Te gândeşti la om, omul este cel care votează şi nefiind obişnuit cu patru rânduri de alegeri, pentru o mai bună organizare şi o mai bună eficienţă a organizării votului, poate n-ar fi lipsită de interes această discuţie în spaţiul public. Dar e o decizie a coaliţiei şi dacă ne gândim, fiind la Ministerul Finanţelor, cât de eficient ar fi un astfel de lucru şi omul cred că ar fi obosit să aibă patru rânduri de campanii electorale, de patru ori convins să voteze pe X sau Y. Intervine şi psihologic discutând fenomenul acesta de plictiseală”, a mai spus Marcel Boloş.



