"Este o stare de provizorat şi până şi membrii ar dori să ştie dacă vor fi numiţi sau nu", a declarat Stere Farmache. potrivit directorului BVB, "Decizia ar trebui luată la următoarea sesiune parlamentară, în toamnă, însă nu putem estima în cât timp se va clarifica situaţia, având în vedere că numirea acestora a mai fost amânată de câteva ori".
Parlamentul a prelungit din nou, cu trei luni, mandatul preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache. Aceeaşi măsură a fost aplicată şi în cazul Ilenei Agalopol şi a lui Bogdan Pietreanu. Mandatul preşedintelui CNVM a expirat în iunie 2006, dar a fost prelungit de mai multe ori, iar cel al lui Bogdan Pietreanu, numit de PRM, expiră în iunie 2007. Prelungirea a fost votată cu 220 de voturi pentru şi 77 împotrivă.
Farmache apreciază că "standardele de Guvernanţă Corporativă, care au fost principala temă a unui seminar desfăşurat miercuri la sediul BVB, vor putea fi aplicate în România în următorii ani şi vor aduce transformări importante. Pentru investitori e important deoarece vor afla şi veştile proaste, nu numai pe cele bune. Pentru societate transformările vor aduce plus-valoare şi vor conduce la o capitalizare mai mare".
Referindu-se la fondurile de pensii, "instalarea acestora va fi un factor de presiune, în sens pozitiv, deoarece vor deveni investitori importanţi pe piaţa de capital", a mai spusoficialul BVB.

