În prezent, există cerere în special din partea fondurilor de pensii, care dispun de sume nu foarte impresionante, dar care vor colecta din ce în ce mai multe lichidităţi, a apreciat Farmache.
El a explicat că există riscul ca fondurile de pensii să ajungă să finanţeze companii străine "care s-au mişcat mai inteligent decât firmele româneşti".
În privinţa atractivităţii pe care o poate avea bursa, Farmache a spus că "putem avea un şoc pe partea de oferte", prin listarea companiilor de stat, dar şi a celor private.
Stere Farmache susţine că nevoia de finanţare a statului în actualul context macroeconomic face foarte probabilă vânzarea sau privatizarea unor participaţii din economie, şeful BVB sperând ca aceste procese să fie realizate prin mecanismele Bursei.
Totodată, preşedintele Bursei atrage atenţia că piaţa românească de capital riscă să rămână în jurul actualelor niveluri de lichiditate dacă nu va exista acest şoc pe partea de ofertă sau unul pe partea de cerere.
Pe de altă parte, potrivit lui Farmache, oferta de produse la Bursa de Valori Bucureşti poate fi stimulată şi de readucerea la tranzacţionare a unor companii de talia Dacia sau Romcim pe piaţa de capital din România, dar nu neaparat prin listare, ci prin mecanisme mai simple.
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!
Farmache: Prin produse noi putem ajunge la nivelul celorlalte burse din regiune
Publicat la 17.11.2009, 10:00:46
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
