Oficialul, unul dintre cei mai influenti dintre decidentii de politica monetara ai Statelor Unite, a adaugat, totodata, ca, date fiind actualele conditii ale acutei lipse de lichiditati cu care se confrunta piata financiar-bancara americana, Rezerva Federala va continua sa vina in ajutorul jucatorilor privati din zona creditelor si investitiilor.
Rezerva Federala cauta, in prezent, solutii pentru a preveni scaderea activitatii de creditare, intrata in impas in urma scaderii bruste a nivelului de lichiditate, provocata de criza aparuta anul trecut si care a creat la nivel mondial companiilor bancare si de investitii pierderi de 600 miliarde dolari.
“Este foarte important sa ne miscam repede, pentru a adapta sistemul de reglementare si control, astfel incat el sa raspunda vulnerabilitatilor scoase in evidenta de actuala criza financiara”, a spus Timothy Geithner.
“Oficialii trebuie sa fie foarte atenti ce norme vor propune pentru a nu face mai rau sistemului. De asemenea, trebuie sa fie foarte atenti la stimulentele pe care le vor propune”, a mai adaugat acesta.
Secretarul Trezoreriei SUA, Henry Paulson, a propus deja crearea unei noi agentii de reglementare, cu puteri sporite in domeniul creditelor si obligatiunilor, recomandand, in primul rand, acordarea de competente sporite Rezervei Federale in domeniul pietei de capital.
Organismul care ar urma sa preia aceste competente va urmari activitatea companiilor financiare ale caror depozite sunt garantate de stat. El va purta denumirea de autoritate de reglementare in domeniul riscului financiar (Prudential Financial Regulator). Defectiunile din sectorul financiar au dus economia americana in pragul recesiunii. OECD a revizuit in scadere previziunea de crestere economica a Statelor Unite in 2008, la 1,2%, fata de estimarea intermediara de 1,4%, din martie, si fata de estimarea de 2% din decembrie.
Statele Unite, tara cea mai afectata de incetinire pana in prezent, ar putea sa inregistreze “o crestere negativa in al doilea trimestru”, pe fondul pietei imobiliare inca in plina criza, al inflatiei accentuate si al pretului ridicat al benzinei, ce afecteaza consumul familiilor si scad nivelul investitiilor.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.