money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Federal Reserve menţine dobânda cheie la 0-0,25%

Publicat la 29.01.2009, 07:09:49

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Federal Reserve menţine dobânda cheie la 0-0,25%


Producţia industrială, demararea unor construcţii noi şi piaţa muncii au continuat să înregistreze scăderi drastice, în condiţiile în care consumatorii şi companiile şi-au redus cheltuielile. Mai mult decât atât, cererea de pe piaţa internaţională pare să se tempereze semnificativ, afirmă Federal Reserve într-un comunicat de presă dat publicităţii.

Singurele semnale pozitive vin din pieţele financiare unde situaţia s-a îmbunătăţit, reflectând parţial eforturile guvernelor de a furniza lichiditate şi de a consolida instituţiile financiare, dar condiţiile de creditare pentru familii şi firme rămân, totuşi, aspre. Pornind de la această situaţie, Federal Reserve estimează că "o revigorare treptată a activităţii economice va începe mai încolo în decursul acestui an, dar riscurile care ameninţă această perspectivă sunt semnificative".

Rezerva Federală anticipează, de asemenea, că presiunile inflaţioniste vor fi foarte scăzute în următoarele trimestre, în contextul ieftinirii energiei şi altor mărfuri, din ultimele luni. În aceste condiţii, Federal Reserve a decis menţinerea dobânzii cheie în culoarul de 0-0,25% şi afirmă că "este pregătită să cumpere valori mobiliare pe termen lung ale Trezoreriei, dacă evoluţia situaţiei arată că astfel de tranzacţii vor fi eficiente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de pe pieţele private de creditare".

Federal Reserve va implementa, totodată, un program de extindere a creditării familiilor şi micilor întreprinderi.
 


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite