Elveţianul Roger Federer doboară recorduri după recorduri. La doar o săptămână după ce a depăşit recordul de şedere în fruntea ierarhiei ATP, acesta vrea să doboare recordul de succese consecutive. Federer se întrece cu marii campioni ai lumii la tenis, alături de care nu a avut ocazia să evolueze în teren, doar statistic, dar pe care îi poate învinge datorită victoriilor sale.

Recordul de victorii consecutive îi aparţine deocamdată lui Guillermo Villas şi a fost reuşit în 1977, argentinianul izbutind la acea vreme 46 de victorii la rând, fiind urmat în această ierarhie de Ivan Lendl cu 44 de reuşite şi John McEnroe cu 42. După câştigarea turneului de la Dubai, Roger Federer a ajuns la a 41-a victorie consecutivă, egalându-l astfel pe Bjorn Borg.

"Este plăcut să joci împotriva cărţii de istorie a tenisului". Este cea mai mare satisfacţie a mea să ştiu că pot doborî recorduri vechi de decenii bune, mai ales că nici nu mă gândeam că pot face asta" , a declarat Federer dupa victoria din Emirate

Roger Federer nu a mai pierdut un meci în circuitul profesionist din luna august a anului 2006, când a fost învins la Cincinnati de scoţianul Andy Murray.