money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Fenechiu (PNL): Obiectivul nostru este să ajungem cât mai repede la alegeri

Publicat la 03.07.2012, 08:27:30

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fenechiu (PNL): Obiectivul nostru este să ajungem cât mai repede la alegeri

Potrivit acestuia, şeful statului "îşi permite acum să facă orice în România".

 

"Marea problemă în România este că Traian Băsescu s-a înconjurat de un vid instituţional care îi permite să facă orice în România. Tot ceea ce face astăzi USL-ul, Parlamentul, Guvernul este atacat de Avocatul Poporului sau este declarat neconstituţional de Curtea Constituţională împotriva oricărei legi, împotriva Constituţiei, împotriva statului de drept. Singura soluţie de a reintra în normalitate este ca aceste instituţii să fie schimbate. Bineînţeles, obiectivul nostru este să ajungem cât mai repede la alegeri, este să ne îndreptăm din nou către popor", a declarat Fenechiu, la Palatul Parlamentului.

 

În opinia acestuia, este important ca poporul să-şi aleagă şi un nou preşedinte care să aducă statul de drept în România.

 

Pe de altă parte, el nu a dorit să răspundă la întrebarea dacă preşedintele PNL, Crin Antonescu, ar putea fi viitorul preşedinte al Senatului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite