Specialistii spun ca efectul de seră şi fenomenul climatic, cunoscut sub numele El Nino, vor face ca 2007 să devină cel mai călduros an din istorie, cu consecinţe asupra intregului glob. Profesorul britanic Phil Jones, citat de publicatia El Mundo, prognozează condiţii climatice extreme în întreaga lume, ce pot duce la secete în Indonezia şi la inundaţii în California.
Va fi un an crucial, afirma el, si sunt necesare soluţii eficiente pentru a stopa fenomenul încălzirii globale şi a efectelor sale. Profesorul britanic consideră că fenomenele care au dus la topirea gheţurilor arctice vor fi agravate de El Nino. În acelaşi timp, cercetătorul american Jim Hansen, care în 1988 a dat avertismente privitoare la schimbările climatice iminente, a arătat că încălzirea globală poate să scape de sub control şi să schimbe complet planeta, dacă nu se iau măsuri imediate.
Hansen spune că schimbarea climatică poate să crească nivelul mărilor şi să cauzeze extincţia speciilor, scrie ziarul The Independent. Opiniile sale sunt împărtăşite de consilierul ştiinţific al guvernului britanic, David King, care consideră esenţial un acord în privinţa emisiilor de carbon, cauzatoare ale efectului de seră. Avertismentele experţilor coincid cu cele ale Organizaţiei Mondiale de Meteorologie, potrivit căreia El Nino este deja semnalat în bazinul tropical al Pacificului.
Din această cauză există temeri că vor apărea situaţii extreme pe continentul american, în sud-estul Asiei şi in sudul Africii, în primele luni ale lui 2007. Între 1997-1998, El Nino a provocat moartea a mai mult de 2000 de persoane şi pagube materiale estimate la zeci de mii de euro. El Nino - in traducere din spaniola Curentul Copilului Iisus, numit astfel pentru că apare puţin după Crăciun, este un fenomen climatic care se manifesta o dată sau de două ori într-un deceniu. De fapt este un mare curent marin care duce la cresterea temperaturii in Oceanul Pacific.





