"Este o diferenţă mare între ceea ce s-a discutat şi ceea ce a apărut. De fapt, membrii guvernului au avut dispute între ei, au făcut împărţirea bugetului pe ministere şi abia apoi au luat în calcul şi cerinţele partenerilor sociali. Au alocat nişte sume brute, pentru diferite domenii, fără să facă o detaliere a cheltuielilor şi să se stabilească concret pe ce se duc acei bani", a spus Grapini.
Totodată, Grapini consideră că printre măsurile pe care patronatele le-au cerut de urgenţă este şi modificarea Codului Fiscal. "Dacă unele dintre măsuri se aplică din 2009, cu se face cu majorarea CAS-ului, de ce nu s-ar aplica şi celelalte de anul acesta? Dacă aşteptăm şase luni să modificăm Codul Fiscal, anul acesta, practic, se aplică tot cel vechi", a spus reprezentanta FEPAIUS. Aceasta consideră că noul buget nu conţine, explicit, nici finanţarea pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică aplicată, cu obligativitatea ca cei care beneficiază de fonduri să multiplice soluţia tehnologică în industrie.


