money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Fercala crede ca Erste va lista BCR la Bursa de la Bucuresti, prin IPO

Publicat la 20.03.2007, 13:03:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fercala crede ca Erste va lista BCR la Bursa de la Bucuresti, prin IPO

 
Erste Bank ar putea lista Banca Comercială Română (BCR) la Bursa din Bucureşti prin ofertă publică iniţială (IPO), majorând capitalul astfel încât să nu-şi piardă controlul asupra băncii, a declarat, marţi, la The Money Channel (TMC), preşedintele SIF Transilvania, Mihai Fercală.

Potrivit lui Mihai Fercală, în cazul listării BCR la Bursă putem asista la un IPO (o ofertă iniţială de acţiuni) şi a precizat că "ăsta este punctul de vedere al SIF-urilor" şi al său personal.

Preşedintele SIF 3 a explicat că pentru listarea BCR la Bursă "va fi o majorare de capital cu acţiuni noi şi se va diminua participaţia SIF-urilor, se va diminua şi participaţia lui Erste, astfel încât Erste să aibă 50% plus încă câteva acţiuni", astfel încât "într-o astfel de marjă, va exista un pachet foarte mare de acţiuni, care poate fi pus în circulaţie pe piaţă". Fercală estimează că se pot pune în circulaţie aproximativ 12-13% din pachetul de acţiuni.

Mihai Fercală a spus de asemenea că "dacă se va face o primă ofertă publică primară în vederea listării", nici SIF-urile şi nici Erste nu vor subscrie, întrucât este nevoie ca aceşti acţionari să se abţină de la această primă ofertă, tocmai pentru a permite câtor mai mulţi acţionari, "alţii decât cei existenţi acum, să intre în posesia acţiunilor, care să asigure pe urmă lichiditatea în piaţă". "Altfel - a explicat Fercală - dacă facem o listare şi le luăm noi, n-am schimbat lucrurile, şi astea-s şi convenţiile făcute".

Pe de altă parte, Fercală a declarat că se vehiculează de foarte multă vreme în piaţă scenariul ca unul din SIF-uri să trădeze şi să-şi vândă participaţia la BCR, dar a susţinut vehement că această posibilitate este nulă, pentru că "în acet moment, la nivelul datelor de analiză despre BCR, despre strategiile acţionarului majoritar din BCR de dezvoltare a băncii pe următorii trei ani, este periculos să faci o vânzare a pachetului de 6%", atât cât deţine fiecare SIF.

Preşedintele SIF Transilvania crede că nici un SIF nu-şi asumă riscul de a lua acum o astfel de decizie, neavând de unde să ştie la ce valoare va fi percepută deţinerea unui pachet de acţiuni în BCR de 6% după cotarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). De asemenea, preşedintele SIF 3 a declarat că Erste e obligat să listeze BCR la Bursă, şi crede că "este puţin probabil ca un grup aşa de serios cum este grupul Erste să încerce să lucreze ca să trădeze un SIF".

Fercală nu a exclus şi posibilitatea ca Erste să decidă la un moment dat, "când crede el că e posibil şi când crede că preţul pe care poate să-l obţină în urma unei astfel de tranzacţii, să vândă el un anumit pachet înainte de a majora capitalul social", dar s-a declarat sceptic în această privinţă. "Aproape sigur, Erste va negocia împreună cu SIF-urile o majorare de capital social şi punerea în vânzare către alţi investitori înafara celor existenţi la această dată, a pachetului respectiv de acţiuni", a conchis preşedintele SIF Transilvania.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite