Fercală şi Ciurezu au fost aleşi ca reprezentanţi ai SIF-urilor în Consiliul de Supraveghere BCR
Publicat la 27.08.2008, 11:21:58
Actionarii BCR întruniţi în cadrul Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor, au aprobat alegerea lui Mihai Fercală şi a lui Tudor Ciurezu ca membri ai Consiliului de Supraveghere al BCR.
Totodată, aceştia au hotărât ca Manfred Wimmer să ocupe poziţia liberă lăsată de Peter Kisbenedek care a demisionat. Wimmer va ocupa totodată funcţia de vicepresedinte al Consiliului de Supraveghere al BCR.
"Nu înseamnă altceva decât că am ajuns la un moment de maturitate şi am reuşit împreună cu acţionarul majoritar să găsim formula prin care interesele tuturor acţionarilor BCR să fie reprezentate într-un mod corect, echilibrat. De altfel, eu am mai făcut parte din consiliul de administraţie al acestei bănci, chiar şi în momentul în care banca a fost privatizaţă. Am lucrat cu ei cam un an, un an şi jumătate, deci pentru mine cel puţin nu e nimic nou în această relaţie. Sper însă ca împreună cu domnul Ciurezu ca reprezentaţi ai SIFurilor să contribuim într-un mod mai realist, mai profesinal, la adoptarea tuturor deciziilor majore care privesc finalizarea procesului de restructurare a BCR de aşa manieră încât ea să rămână prima bancă pe piaţa românească," a declarat Mihai Fercală.
Locurile SIF-urilor în Consiliul de Supraveghere al BCR au fost vacante de aproape un an şi jumătate, după ce mandatele lui Teodor Mihăescu (din partea SIF Muntenia) şi Mihai Fercală (SIF Transilvania) au expirat în primăvara lui 2007. SIF-urile nu au ajuns până acum la o înţelegere privind noile nominalizări, aşa cum prevedea statutul BCR. Recent, însă, Erste Bank a fost de acord cu propunerea de modificare a statutului BCR, astfel încât cele două poziţii atribuite SIF-urilor să fie ocupate prin vot, indiferent de numărul nominalizărilor şi fără o înţelegere prealabilă a celor cinci societăţi. La AGA de miercuri au fost depuse cinci propuneri, câte una din partea fiecărui SIF.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



