Ministrul a identificat trei riscuri privind creşterea preţurilor la alimente: evoluţia preţurilor la gaze şi energie, majorarea preţurilor la îngrăşăminte chimice şi creşterea preţului la motorină. Vosganian va propune în următoarea şedinţă de Guvern un plan de menţinere a preţurilor la motorină prin subvenţionarea accizelor. "Am asumat angajamentul de a propune cea mai favorabilă soluţie în ce priveşte preţul motorinei potrivit reglementărilor europene. Agricultura românească va beneficia de clauza cea mai favorizată din UE. De la MEF vom asigura că preţul la motorină va fi avantajos pentru agricultură şi va uşura sarcina producătorilor", a declarat Vosganian.

Totodată, Vosganian spune că a stabilit cu patronatele din industria chimică menţinerea unui preţ constant la îngrăşămintele chimice timp de şase luni. "Patronatele au încheiat un moratoriu şi timp de şase luni preţurile la îngrăşăminte chimice nu vor creşte"

Ministrul Economiei şi Finanţelor spune că majorarea preţurilor la gaze nu va afecta considerabil costurile producţiei din agricultură, decât cu maxim un procent. "Potrivit evaluărilor făcute împreună cu ANRE a rezultat că preţurile la energie şi gaz nu vor afecta costurile producţiei din agricultură decât cu un porcent mic, de 1% , ceea ce în contextul internaţional actual înseamnă că poate fi suportat şi nu va avea vreun impact asupra preţului final", a mai spus ministrul.

Mai mult, Guvernul a aprobat o lege prin care se vor dubla reducerile acordate producătorilor din agricultură, până la 40%. "Se va vorbi cu fiecare producător în parte şi în funcţie de mărimea producţiei, de sortimentele produse şi de situaţia fiscală, ei vor fi eligibili înr-un procent care va varia în funcţie de un algoritm foarte clar. Se va exclude astfel orice avantaj pe care l-am putea face unui producător sau altul", a spus Vosganian.