Fidel Castro alimentase suspansul sâmbătă seară pe tema viitorului său politic, care urma să se clarifice până la sfârşitul lunii, sugerând într-un articol publicat în presa locală că pregăteşte un anunţ "de mare interes".
"În următorul meu articol voi aborda un subiect de mare interes pentru mulţi compatrioţi, dar nu voi dezvălui nimic acum", a scris el sâmbătă în Granma. De mai multe luni, Fidel Castro se exprimă regulat în coloanele presei oficiale, oferind puncte de vedere pe diverse subiecte internaţionale.
În vârstă de 81 de ani, Castro a precizat că nu aspiră şi nu va accepta nici şefia Consiliului de Stat şi nici funcţia de comandant suprem al armatei.
Fidel Castro nu mai conduce efectiv Cuba de mai bine de 19 luni, de când s-a îmbolnăvit, însă până acum nu a făcut niciodată vreo referire la viitorul său politic. El i-a predat temporar puterea fratelui său Raul.
Prospăt alesul Parlament de la Havana se va reuni la 24 februarie pentru a-i desemna pe membrii Consiliului de State, cea mai înaltă instanţă a puterii executive a regumului comunist cubanez.
De asemenea, vor fi aleşi, preşedintele şi vicepreşedintele acestui organism. Castro s-a declarat onorat de a fi fost şeful Consiliului de Stat, funţie pe care o deţinea din 1976, când a fost adoptată noua Constituţie.
Fidel Castro renunţă la preşedinţia Cubei
Publicat la 19.02.2008, 07:42:49
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
