money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Figo isi va prelungi contractul cu Inter Milano pana in 2008

Publicat la 11.06.2007, 12:08:45

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Figo isi va prelungi contractul cu Inter Milano pana in 2008
Urmărește money.ro pe Google News

Mijlocaşul portughez Luis Figo s-a răzgândit în privinţa plecării în Arabia Saudită şi îşi va prelungi pentru încă un an contractul cu Inter Milano, informază site-ul oficial al grupării milaneze.

Câştigarea celui de-al 15-lea titlu de campioană a Italiei şi afecţiunea arătată de suporteri l-au determinat pe Luis Figo să se răzgândească în privinţa transferului la formaţia Al Ittihad. Mijlocaşul portughez va semna prelungirea contractului cu Inter pentru încă un sezon. Mai mult, jucătorul lusitan va rămâne la gruparea de pe “Giuseppe Meazza” şi în viitor, dându-şi acordul să ocupe o funcţie administrativă.

Luis Figo, în vârstă de 34 de ani, a jucat în ultimul sezon 32 de partide pentru Inter în Serie A, contribuind decisiv la adjudecarea de către formaţia antrenată de Roberto Mancini a titlului de campioană a Italiei. Fostul Balon de Aur al Europei a venit la Milano în 2005, de la Real Madrid, şi a câştigat cu Inter două campionate şi o Cupă a Italiei.

Sursa: NewsIn

 


Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite