Filiala DHL este pe cale de dispariţie pe piaţa americană de curierat
Publicat la 10.11.2008, 19:39:14
Deutsche Post a anunţat astăzi că va pune capăt activităţilor de curierat express în Statele Unite. Operatorul german va renunţa la 9500 de locuri de muncă, pe lângă cele 5400 suprimate de la începutul anului până în prezent.
Restructurările vor păgubi Deustche Post cu 3 miliarde de euro şi vor produce o pierdere netă substanţială în acest an. Filiala DHL, deficitară în Statele Unite, va ieşi complet de pe piaţa americană până la sfârşitul lui ianuarie, anul viitor, pentru a se concentra pe livrările internaţionale, ceva mai profitabile.
Filiala nu va păstra însă mai mult de 4000 de angajaţi pentru această activitate. Decizia companiei germane a fost luată în urma pierderilor care se ridică la 1,3 miliarde de dolari, adică peste cinci milioane de dolari pe zi. Nici anul viitor nu va fi mai fericit pentru Deutsche Post. Specialiştii spun că 2009 va aduce, de asemenea, pierderi de aproape 700 de milioane de euro.
De altfel, DHL se confruntă, din 2003, cu pierderi majore, care cumulează mai multe miliarde de dolari. Reducerea planurilor de extindere ale gigantului german ar putea însemna dispariţia DHL din rândul marilor jucători de pe piaţa americană. Aventura Deutsche Post în Statele Unite pare să aibă un final nefericit.
În mai, grupul german a avut o ultimă tentativă...nereuşită de a-şi redresa activitatea, prin reducerea ofertei, dar şi printr-o cooperare cu rivalii de la UPS. DHL nu este singura grijă a operatorului german. Deutsche Post este nevoit să susţină şi Postbank, o altă filială cu probleme, care are nevoie de o injecţie urgenţă de capital, pentru a face faţă crizei economice.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
