money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Finansbank Romania devine Credit Europe Bank in 12 martie

Publicat la 13.02.2007, 15:55:23

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Finansbank Romania devine Credit Europe Bank in 12 martie

Finansbank România va deveni Credit Europe Bank din 12 martie, ca urmare a acordului făcut de grupul turc Fiba, acţionarul majoritar, cu National Bank of Greece (NBG), care a cumpărat, odată cu operaţiunile Fiba de pe piaţa bancară din Turcia, şi brandul Finansbank.

Afacerile, politicile interne şi operaţiunile băncii, precum şi relaţiile contractuale cu clienţii şi partenerii vor rămâne neschimbate. De asemenea, numerele de cont, codurile PIN ale cardurilor, persoanele de contact ale băncii cu clienţii, adresele şi numerele de telefon vor fi în continuare aceleaşi, a spus preşedintele Finansbank, Tamer Ozatakul, într-un comunicat publicat marţi.

'Singura diferenţă va consta în adoptarea noului nume în adresele de web ale site-urilor noastre şi semnăturilor din e-mailuri. În afara modificării de nume şi de identitate corporativă, vom rămâne aceeaşi bancă', a adăugat Ozatakul.

Finansbank România este subsidiară a grupului turc Fiba, care mai deţine instituţii financiare pe pieţele din Rusia, Olanda, Elveţia şi Ucraina. Reţeaua internaţională a Fiba are active de peste 9 miliarde dolari şi un capital social care depăşeşte 1 miliard de dolari.

Noul brand sub care va opera banca va fi implementat şi băncilor deţinute de grupul turc Fiba în alte ţări.. România continuă să reprezinte o piaţă importantă pentru bancă', se menţionează în comunicatul citat.

Agenţia de publicitate Maximize Communications a fost desemnată să se ocupe de implementarea şi comunicarea shimbării denumirii din Finansbank în Credit Europe Bank, care va deveni efectivă din 12 martie 2007.

'Agenţia va desfăşura campaniile de comunicare a schimbării identităţii de marcă ale produselor şi serviciilor băncii pe parcursul anului 2007', se spune într-un comunicat al companiei.

Finansbank România avea, la sfârşitul anului 2006, active de 2,38 miliarde lei (703,9 milioane euro) şi controla 1,38% din piaţa bancară românească, arată datele băncii centrale.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite