Finanţările de până la 1,5 mil. euro pentru IMM-uri vor fi aprobate în noiembrie
Publicat la 13.10.2008, 12:56:35
În cadrul Programului de Creşterea Competitivităţii Economice, pentru operaţiunile de de finanţare nerambursabilă a IMM-urilor, până în prezent au fost depuse aproape două mii de cereri, spune Laura Maruşca, director în cadrul Ministerului pentru IMM-uri. Dintre acestea, peste 600 sunt cereri de finanţare de până la 1,5 milioane de euro pentru investiţii mari.
Potrivit oficialului din Ministerul pentru IMM-uri, cererile de finanţare pentru investiţii mari au fost acum înaintate spre evaluare experţilor străini. Această etapă ar trebui finalizată în maxim o lună.
"Noi sperăm că vom termina cu tot cu experţii externi până cel târziu la sfârşitul lunii noiembrie, pentru investiţiile mari. Pentru investiţiile mici deja am terminat 147 de proiecte. Suntem în faza în care îi anunţăm pe oameni să vină să semneze contractele", a declarat Laura Maruşca.
Laura Maruşca mai spune că deocamdată nu se poate estima o dată pentru lansarea următoarelor sesiuni de finanţare pentru IMM-uri, însă cu siguranţă acestea ar putea fi anunţate în primul trimestru al anului viitor.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
