money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Finantele au vandut titluri de stat de 100 milioane lei

Publicat la 12.02.2007, 13:55:48

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Finantele au vandut titluri de stat de 100 milioane lei
Urmărește money.ro pe Google News
Ministerul Finanţelor Publice a vândut titluri de stat cu discont de 100 milioane lei (29,5 milioane euro) cu scadenţă la şase luni, care oferă investitorilor un randament mediu anual de 6,05%, informează BNR.

Potrivit agentiei NewsIn, oferta de cumpărare a fost de 801,9 milioane lei (236,2 milioane euro), iar valoarea nominală a titlurilor adjudecate a fost de 103,06 milioane lei.

La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat un număr de 12 dealeri primari: ABN Amro Bank, Alpha Bank România, BRD-Groupe Societe Generale, HVB Ţiriac Bank, Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, Citibank Romania, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC), HVB Bank România, ING Barings, Raiffeisen Bank şi Romexterra.

Titlurile de stat vândute au fost de tipul cu discont, care sunt nepurtătoare de dobândă. Ele sunt vândute la un preţ iniţial mai mic decât valoarea nominală, diferenţa dintre preţul iniţial şi valoarea nominală fiind numită discont, care reprezintă beneficiul cumpărătorului. Statul va plăti la scadenţa titlurilor, pe 15 august, valoarea lor nominală, de 103,06 milioane lei.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite