money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Finanţele, Educaţia şi Transporturile înghit 25% din bugetul pe 2009 (video)

Publicat la 18.08.2009, 14:50:26

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Finanţele, Educaţia şi Transporturile înghit 25% din bugetul pe 2009 (video)
În bugetul de stat pe 2009, au fost prevăzute venituri de 75,7 miliarde de lei şi cheltuieli de aproape 95 de miliarde. Deficitul calculat depăşeşte 19 miliarde de lei, potrivit site-ului Ministerului de Finanţe.

Între timp, deficitul bugetar a crescut. La Ministerul Finanţelor, au fost alocate peste 3 miliarde de lei. Cele mai mari sume au fost prevăzute pentru cheltuieli de personal, peste 1 miliard de lei şi pentru investiţii, tot în jur de 1 miliard. Între timp, împrumuturile făcute de Finanţe pe termene scurte şi medii au dat peste cap socotelile de la început de an.

Ministerul Educaţiei apare cu un buget de 12 miliarde de lei pentru 2009, din care cei mai mulţi bani se duc pe bunuri şi servicii, în jur de 3 miliarde de lei. Transferurile către unităţile administraţiei publice înseamnă 2,5 miliarde, iar salariile personalului depăşesc 2,2 miliarde de lei.

Din sumele primite până acum, învăţământul a consumat 98%. La rectificarea bugetară din august, Educaţia să mai obţină 400 de milioane de lei pentru salariile profesorilor din luna decembrie şi circa 1,3 miliarde de lei pentru investiţii în reabilitarea şcolilor.

"Sunt deschise un număr foarte mare de şantiere, peste 4100. Sumele angajate de către autorităţile locale depăşesc 1 miliard de euro. O sumă consistentă din acest miliard ar fi necesară... Estimăm că o treime din aceste şcoli ar putea fi finalizate până la sfârşitul vacanţei elevilor," a declarat Mihnea Costoiu, secretar de stat Ministerul Educaţiei.

La Ministerul Transporturilor au fost prevăzute peste 10,5 miliarde de lei, iar cei mai mulţi bani s-au dus în transferuri şi în finanţări rambursabile şi nerambursabile care au consumat aproape 90% din buget. Subvenţiile au înghiţit peste 1 miliard de lei.

Transporturile vor primi în plus 500 de milioane lei pentru infrastructură, la a doua rectificare bugetară. Pe listă mai sunt alte 3 ministere: Justiţia, Educaţia şi Internele.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite