Emisiunea de titluri de stat în euro este prima din acest an. Finanţele au decis să o lanseze după ce, în ultima vreme, n-a mai reuşit să obţină de la bănci leii de care avea nevoie. Băncile au reclamat înrăutăţirea perspectivelor României şi au cerut randamente tot mai mari, de peste 7 la sută, neacceptate de Finanţe.
Având în vedere că Guvernul nu mai încasează niciun ban din împrumutul de la FMI, toţi mergând la Banca Naţională, soluţia împrumutului în euro de pe piaţa internă a devenit, astfel, singura la îndemână.
Asta şi în condiţiile în care un împrumut pe pieţele internaţionale este riscant, având în vedere perspectivele investitorilor privind România. Grecia şi Spania au riscat însă şi au obţinut câteva miliarde de euro la dobânzi de 4, respectiv 2,2 la sută. Potrivit analiştilor economici, cert este că statul român nu va avea nicio problemă în a convinge băncile să cumpere titlurile în euro. Asta mai cu seamă că dobânda de 5 la sută este una foarte bună.
În condiţiile lipsei de oportunităţi pe piaţa locală, reclamată şi în întâlnirea de la Bruxelles, băncile abia aşteaptă astfel de afaceri. Dacă emisiunea de astăzi va fi un succes, nu este exclus să urmeze şi altele.
Anul trecut, statul a lansat trei astfel de emisiuni de titluri de stat în euro şi un împrumut de tip club loan, de pe urma cărora a strâns aproape 3 miliarde de euro. Experţii de la ING estimează că statul are nevoie pînă la finele anului de 39 de miliarde de lei pentru a-şi acoperi găurile din buget şi a plăti împrumuturile ajunse la maturitate.
Finanţele vor să împrumute 400 mil. euro, la o dobândă de 5% pe an (VIDEO)
Publicat la 28.07.2010, 05:19:29
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
