"Ca urmare a aprobării/înregistrării fuziunii, Plaza Mall Development and Management, în calitate de societate absorbită, este dizolvată fără lichidare şi încetează a mai exista (fiind radiată din evidenţe), iar Bucureşti Mall Development and Management va prelua întregul activ şi pasiv al Plaza Mall Development and Management. După fuziune sediul social al Bucureşti Mall Development and Management va rămâne neschimbat, respectiv în centrul comercial Bucureşti Mall din Vitan", se arată în proiectul de fuziune.

 

Asociaţii firmei, după fuziune, sunt în continuare Anchor Retail Investment (96,92%) şi Fiba Capital Investment (3,07%), ambele înregistrate în Olanda, iar capitalul social va rămâne neschimbat fiind în sumă totală de 2,39 milioane de lei.

 

"Din punct de vedere economic, prin implementarea fuziunii celor două societăţi, se intenţionează creşterea eficienţei activităţilor comerciale a celor două centre comerciale deţinute de societăţile participante la fuziune, eficientizarea factorului timp în negocierea şi încheierea de contracte comerciale vizând serviciile conexe necesare funcţionării adecvate a celor două centre comerciale (ex. contracte de protecţie şi pază, contracte de prestări servicii de curăţenie, contracte de întreţinere/mentenanţă echipamente, contracte de reparaţii locative etc.), astfel încât va fi posibilă o mai bună coordonare, monitorizare şi adaptare la cerinţele specifice fiecărui complex comercial în parte ca şi linie de activitate principală", menţionează sursa citată.