Companiile din România ce detaşează forţă de muncă în Danemarca vor trebui ca, de la 1 mai, să se înregistreze şi să transmită informaţii despre firmă şi despre fiecare serviciu prestat la Registrul danez pentru Furnizorii Străini de Servicii, nu la serviciul de imigrări, a anunţat miercuri ANOFM.
Astfel, procedurile realizate până la 30 aprilie de Serviciul danez de imigrări vor fi înlocuite cu procedurile Registrului pentru Furnizorii Străini de Servicii (Register for Foreign Service Providers – RUT) şi ale Agenţiei daneze de Comerţ şi a Companiilor, se arată în comunicatul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), care preia date ale Ministerului Muncii din Danemarca.
Sursa:NewsIn



