Firmele prahovene au anunţat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pentru acest sfârşit de an, disponibilizarea a peste 1.700 de salariaţi, cele mai afectate domenii fiind construcţiile industriale, fabricarea de componente auto şi confecţiile.
Purtătorul de cuvânt al AJOFM Prahova, Dragoş Pârvan, a declarat, miercuri, că mai multe firme au anunţat, în ultima perioadă, că vor face concedieri colective. "Prima din top este Linea Ploieşti, care concediază 180 de confecţionere, urmată de Soceram Bucov, cu 150 de salariaţi, Yazaki Ploieşti, unde 120 de oameni vor fi trecuţi în şomaj, Cahiro Boldeşti, cu 95 de concedieri şi Anteco Ploieşti, cu 75", a declarat pentru NewsIn Dragoş Pârvan.
De asemenea, alte patru firme din Blejoi şi Ploieşti, din domeniul construcţiilor, vor disponibiliza aproximativ 150 de salariaţi, în timp ce TransElectrica Ploieşti trimite în şomaj 24 din cei 167 de angajaţi, iar la Concif Sinaia 25 de oameni vor fi disponibilizaţi.
Sursa: NewsIn
Firmele prahovene au anunţat disponibilizarea a peste 1.700 de salariaţi
Publicat la 03.12.2008, 13:30:51
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
