Firmele din Olanda şi Cipru, două state cu regimuri fiscale relaxate, au adus cei mai mulţi bani în economia românească - 2 miliarde de lei, în prima jumătate a anului, ca aport la capitalul social al unor societăţi româneşti, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
În topul pe ţări al celor mai mari 10 investiţii străine la capitalul social subscris se mai găsesc Elveţia şi Luxemburg, alte două paradisuri fiscale binecunoscute.

Nu există nicio ţară extracomunitară în acest top, la fel ca anul trecut. Schimbări, însă, există. Astfel, Cipru care, în 2009, ocupa doar locul 6 cu 420 de milioane de lei a urcat, anul acesta, pe locul doi cu 1 miliard de lei.
Elveţia a intrat în top direct pe locul şase în timp ce Franţa, ocupanta locului trei de anul trecut, a ieşit de tot din top. Cele mai mari 10 subscrieri la capitalul social totalizează circa 6,7 miliarde de lei, în scădere uşoară faţă de anul trecut când acestea însumau 7,1 miliarde de lei.
Olanda, Elveţia, Cipru şi Luxemburg sunt ţări care beneficiază de taxe foarte reduse pentru firme. Oamenii de afaceri care îşi înfiinţează firme în aceste state au parte, pe lângă un regim fiscal prietenos, şi de o confindenţialitate deplină.
Organelor fiscale ale unui alt stat le este aproape imposibil să afle acţionariatul real al unei firme offshore pentru că aceasta îi poate avea ca proprietari o serie întreagă de alte offshore-uri răspândite prin multe alte paradisuri fiscale din lume .
Repartitia pe tari a investitiilor in 2009





