Din totalul acţiunilor 2.329 au fost inspecţii fiscale parţiale, 1.650 - inspecţii fiscale generale, 1.063 - controale inopinate, 896 - controale încrucişate şi 583 au fost cercetări la faţa locului.

"În urma constatărilor organelor de inspecţie fiscală, au fost stabilite sume suplimentare la bugetul general consolidat în valoare de 412.539.392 lei. Totodată, pentru deficienţele constatate au fost aplicate 1.346 de amenzi contravenţionale în sumă totală de 2.867.756 lei şi au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor 153 sesizări penale pentru un prejudiciu de peste 160,8 milioane lei", se mai arată în comunicat.

Sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, nedeclararea veniturilor impozabile, întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a actelor şi documentelor contabile, nefuncţionarea la sediul social declarat, înregistrarea în evidenţa contabilă de facturi fiscale emise de societăţi tip "fantomă" şi efectuarea de tranzacţii fictive au fost principalele deficienţe constatate.

ANAF a mai anunţat că acţiunile de control desfăşurate de inspectorii fiscali au vizat respectarea disciplinei financiar-fiscale, a normelor de comerţ, precum şi realitatea şi legalitatea operaţiunilor comerciale.