Astfel, taxa pe valoarea adăugată (TVA) restituită de ANAF a crescut de la 653,46 milioane lei în iunie la 1,075 miliarde lei în iulie, respectiv la 1,197 miliarde lei în august.
"Diferenţele plătite în plus faţă de sumele planificate iniţial a fi restituite/compensate apar ca urmare a realizării de compensări suplimentare cu debitele constituite prin depunerea declaraţiilor aferente datei de 25 august 2009, precum şi datorită aplicării prevederilor Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1308/iulie 2009, cu privire la cesiunea de creanţe bugetare", se mai arată în comunicatul ANAF.
Fiscul a raportat, pentru luna august, 2.810 deconturi cu compensare şi restituire, în valoare de 1,072 miliarde lei. Deconturile cu compensare integrală însumau 1,5 milioane lei, iar cele cu compensare parţială - 63 milioane lei, din care cele cu compensare sunt în sumă de 1,9 milioane lei, iar cele cu opţiune de rambursare şi care se vor rambursa în perioada următoare sunt de 61,1 milioane lei.
ANAF a mai anunţat că "s-a înregistrat o scădere cu 33,34% în evoluţia valorii deconturilor întârziate şi o creştere cu 83,2% în evoluţia valorii total TVA rambursată".
În luna august a fost dezvoltată aplicaţia informatică prin care contribuabilii îşi pot verifica stadiul de soluţionare a deconturilor cu sume negative cu opţiune de rambursare cu facilitatea de verificare a datei la care va fi operată restituirea prin trezorerie.
Potrivit planului de rambursare a TVA pus la punct de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), decontarea lunară efectivă se realizează la trei termene fixe, respectiv pe 4, 24 şi 29 ale lunii, iar 80% din suma lunară stabilită la nivel naţional stinge deconturile cele mai vechi, iar 20% din sumă este alocată deconturilor care se apropie de limita termenului legal de 45 de zile (pentru a nu creşte soldul deconturilor cu termen de rambursare depăşit).
Fiscul anunţă că a rambursat în august TVA de aproape 1,2 mld lei
Publicat la 02.09.2009, 19:42:39
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
