Pentru asigurarea stabilităţii economiei germane este necesară o soluţie a crizei datoriilor suverane care a obligat ţări puternic îndatorate din zona euro, Grecia, Irlanda şi Portugalia, să ceară sprijin internaţional.
"Riscurile efectelor negative ale crizei datoriilor suverane în Germania rămân ridicate", a declarat Maria Malas Mroueh, analist al Fitch.
Ea a făcut referire la orientarea către exporturi a economiei germane şi la expunerile sectorului bancar la statele îndatorate de la periferia zonei euro.
La confirmarea ratingului, Fitch a menţionat revenirea puternică a economiei germane în 2010, când a avut un avans de 3,5%, scăderea ratei şomajului şi investiţiile mari.
Au apărut însă îngrijorări legate de creşterea economică viitoare, din cauza încetinirii activităţilor în străinătate.
Creşterea PIB-ului german a încetinit la numai 0,1% în trimestrul al doilea, iar analiştii sunt îngrijoraţi în special în privinţa exportului şi a reticenţei populaţiei de a face cheltuieli de consum.
Fitch a confirmat ratingul "AAA" al Germaniei, dar a avertizat în privinţa riscurilor
Publicat la 20.09.2011, 17:10:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
