Agenţia de evaluare financiară Fitch a îmbunătăţit de la 'negativă' la 'stabilă' perspectiva de rating a Estoniei, şi a confirmat şi rating-ul 'BBB+' al creditelor pe termen lung valută. Rating-ul Estoniei este cu două trepte peste ultimul nivel din categoria investment grade şi cu trei trepte peste calificativul atribuit României (BB+). Pentru directorul Fitch, Eral Yilmaz, pare din ce în ce mai probabil ca Estonia să ducă la bun sfârşit cerinţele tratatului de la Maastricht pentru finanţele publice, care au reprezentat un obstacol în aderarea la zona euro, în timp ce ajustările economiei estone par să fie avansate.
Agenţia de evaluare financiară Moody’s a indicat, într-un raport, că Estonia va îndeplini toate condiţiile aderării la zona euro peste numai 11 luni, după ce veniturile au depăşit nivelul prevăzut de buget, iar cheltuielile au fost reduse.
Estonia va fi cea de-a treia ţară din Europa de Est, după Slovenia şi Slovacia, care va adopta moneda unică. Guvernul de la Tallin a reuşit să limiteze cheltuielile şi a obţinut venituri mai mari decât estima în 2009.
Estonia a avut o scădere economică de 15,6% în al treilea trimestru din 2009. Această ţară speră însă că moneda unică o va proteja de riscurile valutare şi va atrage investiţii.
Fitch a îmbunătăţit perspectiva de rating a Estoniei, în urma apropierii de zona euro
Publicat la 05.02.2010, 19:17:55
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
