Fitch: Balanţa riscurilor asociate economiei româneşti este echilibrată
Publicat la 23.03.2007, 14:07:49
Agenţia de rating Fitch nu comentează informaţia potrivit căreia ar putea micşora ratingul României pentru datoriile pe termen lung, lansată de Danske Bank, dar constată că balanţa riscurilor asociate economiei româneşti este echilibrată, a declarat, vineri, pentru News Fitch, Andrew Colquhuon.
Danske Bank a avertizat, joi, că ratingul României riscă să fie coborât de marile agenţii specializate din cauza deficitului de cont curent mare, a creşterii rapide a creditării şi a înrăutăţirii situaţiei politice, arată raportul 'Noua Europă-atenţie la rating'.
'De asemenea, Fitch ar putea micşora ratingul datoriilor în valută pe termen lung de la 'BBB' la 'BBB-', perspectiva rămânând stabilă', se araăta în raport. 'Legat de acest lucru ar trebui să fie notat că ratingul Fitch este cu o treaptă peste cele acordate de S&P sau Moody's României'.
'Sunt liberi să facă ce vor, însă nu putem să comentăm asemenea afirmaţii. Factorii ce sprijină ratingul României sunt menţionaţi în ultimul raport de ţară, publicat de noi la finalul anului trecut', a declarat analistul şef pentru calificativul României din cadrul Fitch, Andrew Colquhuon.
Fitch: Vom studia impactul politicului pe termen lung
Perspectiva actuală a ratingului pentru datoriile în valută pe termen lung este stabilă, ceea ce înseamnă că balanţa riscurilor este echilibrată în momentul de faţă, potrivit lui Colquhuon. Despre factorul politic, analistul Fitch a precizat că politicul nu reprezintă un factor de risc atât de mare în momentul de faţă, deoarece acesta este cuantificabil pe termen lung.
'Ştim că nu prea se au la inimă preşedintele ţării şi primul ministru, însă nu ne interesează evoluţia de zi cu zi a acestui conflict', a spus Colquhuon. Agenţia Fitch va ţine cont de impactul pe termen lung al politicului asupra politicilor economice.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
