money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Fitch: Derapajele fiscale asociate alegerilor din 2012 ar putea afecta rating-ul României

Publicat la 15.08.2011, 15:34:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Fitch: Derapajele fiscale asociate alegerilor din 2012 ar putea afecta rating-ul României

Acestea ar putea determina “o acţiune negativă de rating”, avertizează agenţia Fitch, care consideră însă că “există riscul unui derapaj fiscal moderat, în special din cauza alegerilor parlamentare programate pentru noiembrie 2012”.

 

În urmă cu o lună, Fitch a ridicat rating-ul de ţară al României în categoria recomandată pentru investiţii. Potrivit Fitch, sunt necesare măsuri suplimentare de reducere a deficitului bugetar, în valoare totală de 1% din PIB, pentru atingerea ţintei de deficit bugetar pe 2012, de maximum 3% din PIB.

 

Analiştii Fitch estimează că noi măsuri de austeritate sunt puţin probabile, deoarece 2012 este un an electoral. Creşterea semnificativă a preţurilor administrate din sectorul energetic şi tăierea subvenţiilor pentru energie termică vor îmbunătăţi profitabilitatea companiilor de stat din energie, unul dintre principalele puncte ale acordului cu FMI, dar vor provoca o creştere puternică a inflaţiei şi ar putea afecta popularitatea guvernului înainte de alegeri.

 

Agenţia de rating apreciază că guvernul de la Bucureşti nu se va 'aventura' la cheltuieli publice semnificative de tip populist în aşteptarea alegerilor şi se va abţine de la cheltuieli fiscale preelectorale la scară mare, populiste, deoarece cumpărarea voturilor într-o astfel de manieră ar eroda credibilitatea politică, deşi apariţia unor măsuri populiste moderate este posibilă.

 

Pe de altă parte, o revenire a economiei ar putea consolida popularitatea guvernului până la alegeri, iar electoratul va fi mai puţin receptiv decât în trecut la promisiuni electorale.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite