Fitch: Expunerea mare a OMV la o singură ţară, România, e un element negativ
Publicat la 01.09.2008, 13:22:22
Expunerea mare a grupului OMV la o singură ţară, respectiv România, care este responsabilă pentru 70 la sută din rezervele sale de petrol şi gaze este văzută de Fitch ca un element negativ. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care agenţia de evaluare a acordat grupului energetic austriac ratingul "A minus" cu perspectivă stabilă.
De asemenea, în evaluarea OMV, Fitch a luat în calcul şi cheltuielile de capital ale grupului: câte trei miliarde de euro pentru fiecare an între 2008 şi 2010. Dintre acestea 1,5 miliarde de euro sunt alocate pentru modernizarea diviziei Petrom SA. Fitch consideră că pentru OMV principala provocare va fi restructurarea şi îmbunătăţirea eficienţei Petrom, în condiţiile stabilizării producţiei de petrol şi de gaze a acestei divizii.
Perspectiva stabilă reflectă estimările în privinţa unei posibile majorări a datoriei ca urmare a programului ambiţios de cheltuieli de capital sau a potenţialelor achiziţii. Datoria ar urma să fie acoperită prin fondurile provenite de pe urma operaţiunilor, pe fondul perspectivelor favorabile pe termen mediu în privinţa preţului ţiţeiului.
Fitch consideră că orice achiziţie semnificativă, cum ar fi tentativa de preluare a MOL, ar putea pune presiuni asupra ratingurilor OMV.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
