EuropaMihai Voican
„Five Eyes:” Ce se știe despre alianța de spionaj care a realizat raportul acuzator la adresa Chinei
Publicat la 04.05.2020, 05:02:28
Un grup denumit „Five Eyes,” și care include agenții de spionaj din Statele Unite și alte patru țări aliate, este cel care a realizat raportul care acuză regimul de la Beijing că a mințit despre transmisia virusului de la om la om, a cenzurat avertizorii de integritate și a refuzat să predea probe ale virusului, astfel încât cercetătorii occidentali să poată realiza un vaccin. Documentul realizat de agentiile din SUA, Marea Britanie, Australia, Canada şi Nouă Zeelandă a numit gestionarea de către China a virusului „un atac împotriva transparenței internaționale.” Raportul, care afirmă că Beijingul a ascuns sau a distrus în mod intenționat probe legte de pandemia de coronavirus, este similar cu concluziile la care au ajuns Statele Unite despre originile focarului, au declarat oficiali americani.
Five Eyes
Dar ce anume este „Five Eyes” și de ce este atât de important rolul său în actuala criză?
Originile grupului pot fi găsite în perioda celui de-al Doilea Război Mondial, când Statele Unite și Marea Britanie au avut o relație strânsa în ceea ce privește schimbul de informații. Cele două țări au oficializat această relație prin Acordul BRUSA, denumit ulterior UKUSA, în 1943.
Efortul comun al celor două state de a decripta mesajele sovieticilor a dus, de exemplu, la descoperirea fatului că „spionii compromisesera Proiectul Manhattan, dezvoltat de Statele Unite cu scopul construirii unei bombe atomice,” a declarat Kristian Gustafson, lector principal de studii de informații la Universitatea Brunel din Londra, citat de CNN.
„A existat în Statele Unite o conștientizare îngrozitore că poate rușii nu vor fi prietenii lor în anii ’50,” a spus Gustafson.
Pe măsură ce fostele dominioane ale Regatului Unit se bucurau de o suveranitate din ce în ce mai mare, Canada (1948), Australia și Nouă Zeelandă (1956) s-au alăturat pactului de informații.
Printre agentiile care compun „Five Eyes” si care fac schimb de informatii se numara Central Intelligence Agency, Federal Bureau of Investigation si Nationl Security Agency din SUA, MI5 si MI6 din Marea Britanie, Communications Security Establishment si Canadian Security Intelligence Service din Canada, Australian Secret Intelligence Service, Australian Security Intelligence Organisation si Defence Intelligence Organisation din Australia, Government Communications Security Bureau si Directorate of Defence Intelligence and Security din Noua Zeelanda.
Aranjamente multilaterale de partajare a informațiilor există și în alte forme, cum ar fi în cadrul NATO, însa ceea ce face ca această alianța să fie diferită față de celelalte este aceea că cei cinci membri împărtășesc mai multe informtii între ei, fiind legați în parte de o limba comună (engleză) și de zeci de ani de încredere.
Articolul integral pe G4MEDIA
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



