"Noua platformă de e-commerce reprezintă nu numai un alt canal de vânzare, ci un sistem integrat care permite monitorizarea permanentă a întregii afaceri. Această soluţie va permite de asemenea o clară segmentare şi targetare a clienţilor, în funcţie de profilul acestora sau de vizitele înregistrate pe site, personalizând site-ul la fiecare accesare, printr-un motor de recomandare performant. În ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor, noua platformă va avea posibilitatea de a susţine mii de tranzacţii pe oră", a declarat directorul executiv Flamingo International, Jiri Rizek.
Platforma IBM WebSphere Commerce asigură, în acelaşi timp interacţiunea directă cu clienţii şi cu alte companii, dar şi interacţiunea indirectă cu aceştia, prin canalele de distribuţie partenere, permiţând chiar implementarea ambelor opţiuni în mod simultan. Investiţia în implementarea, promovarea şi suportul acestei platforme pe cele patru site-uri comerciale ale companiilor grupului Flamingo International este de 500.000 euro, până la sfârşitul anului.
Alături de platforma WebSphere Commerce, Flamingo International va utiliza un program adiţional, IBM Sales Center – un software care permite implementarea opţiunilor de prezentare a catalogului de produse, de management al comenzilor şi al promoţiilor, precum şi a facilităţilor de merchandising, în scopul acordării reprezentanţilor centrului suportul necesar pentru deservirea clienţilor. Noua platformă de comerţ online oferă viteza şi productivitatea necesare unor volume mari de tranzacţii şi comenzi, printr-o interfaţă multi-tasking personalizată şi creată astfel încât să asigure o productivitate maximă.
Având în vedere faptul că vânzările online înregistrează o rată de creştere importantă, precum şi faptul că Internetul influenţează în proporţie de aproximativ 20% vânzările înregistrate pe alte canale, serviciul de e-commerce reprezintă o prioritate strategică pentru Grupul Flamingo International. Comerţul online înseamnă, pentru retailer-ul de electronice, electrocasnice şi produse IT&C, mai mult decât un coş de cumpărături virtual, reprezintă o parte integrantă a strategiei sale de business.
Retailul online va deveni pentru Flamingo International o divizie comercială distinctă, iar reprezentanţii companiei se aşteaptă ca aceasta să fie mai productivă decât cea a oricărui competitor de pe segmentul de retail online din România.
Flamingo International estimează pentru 2007 un profit operaţional (EBITDA) de 5,51 milioane euro, în revenire faţă de anul trecut, când compania a înregistrat o pierdere operaţională de 14,3 milioane euro.
Grupul mizează în continuare pe extinderea reţelei Flanco World, până la 20 de magazine cu o suprafaţă totală de 30.500 mp, la sfârşitul acestui an. Reţeaua Flanco este prevăzută să încheie anul cu 72 de magazine cu o suprafaţă totală de 20.600 mp, în vreme ce reţeaua Flamingo Computers ar putea ajunge la 35 de magazine cu o suprafaţă totală de 4.900 mp.
Sursa: NewsIn


