Conducerea companiei propune lansarea planului Share Options 2007-2010, prin care vor fi alocate cu titlu gratuit, acţiuni salariaţilor societăţii. Planul urmează să fie însă aprobat de către acţionari, care au fost convocaţi pentru data de 2 iulie.

Într-o primă etapă, Flamingo va răscumpăra de pe piata de capital un număr maxim de 5,5 milioane de acţiuni, urmând ca în partea a doua a programului să fie atrase alte 2,2 milioane de actiuni. În total, compania vrea să achiziţioneze din piaţă 7,7 milioane de titluri, adică aproape 1% din capitalul social. Limitele minime şi maxime ale preţului de achiziţie şi valoarea de acordare către salariatii societăţii vor fi stabilite de către Consiliul de Administraţie.

Flamingo Internaţional a înregistrat pe primul trimestru o pierdere de 3,4 milioane de euro, iar conducerea societăţii estimează că le va recupera abia începând cu a doua jumătate a anului. Acestea au fost datorate în mare parte finalizării procesului de implementare al fuziunii dintre cele două companii Flanco şi Flamingo.

Pentru acest an, Flamingo şi-a bugetat un profit de 500.000 euro şi intenţionează să-şi păstreze aceeaşi cotă de piaţă de 18% realizată în 2006.
"Există posibilitatea să trecem pe profit financiar în a doua jumătate a anului, dar acesta nu va fi operaţional", au anunţat oficialii companiei.

Flamingo Internaţional vrea ca anul acesta să îşi extindă reţeaua la 147 de magazine, iar investiţiile planificate se ridică la 4,5 milioane de euro.
Compania este cotată la Bursa de Valori Bucureşti din iunie 2005 şi are o capitaizare de 292,1 milioane de lei.