Joi, pe BVB, s-au vândut 60% din Loulis. Transferul pachetului de 245 de milioane de acţiuni s-a realizat pe piaţa DEAL unde părţile negociază direct la preţul de 43,4 bani, cu 10,5% sub preţul de referinţă.
Valoarea tranzacţiei a fost de peste 106 milioane de lei. Pe piaţa principală acţiunile producătorului aveau o creştere de aproape 12%. Acţionarul majoritar al companiei este Loulis international Foods Enterprises, care controlează 88,3% din capitalul social, iar Katselis Sons deţine 9,64% din pachetul total de acţiuni. Acţionarii Loulis au decis recent schimbarea denumirii companiei în Titan.
Societatea a afişat un profit net în primul trimestru de 3 milioane lei, în scădere cu 22,7% faţă de perioada similară a anului trecut, iar afacerile au crescut cu 48% la peste 50 milioane lei. Compania Loulis estimează pentru acest an un profit net de peste 11 milioane lei, de peste 4 ori mai mare decât rezultatul afişat de companie pentru anul trecut. Profitul net obţinut de Loulis în 2006 a fost de 2,6 milioane lei.
La începutul lunii aprilie, Loulis International a anunţat că va vinde 60% din divizia românească unei firme austriece. Societatea a semnat la Viena, încă de acum 3 luni, un contract cu firma austriacă Leipnick Lundenburger Invest, prin care îi va vinde 60% din societatea Loulis România şi 60% din compania bulgară Sofia Mel, pentru 50 milioane euro. Potrivit acordului, tranzacţia ar fi trebuit să se finalizeze în mai.
FLASH BURSA: Aproximativ 60% din Loulis s-a vandut pe BVB
Publicat la 12.07.2007, 11:17:59
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
