FLASH BURSĂ: BVB a deschis pe verde
Publicat la 28.11.2007, 08:39:22
Între cele 5 Societăţi de Investiţii Financiare în deschiderea şedinţei se detasa SIF2 care creştea cu peste 2%, creştere temperată însă ulterior, aşa încât toate cele 5 SIF-uri câştigau între 0,3 şi 0,5 la sută. SIF-urile rămân însă în continuare cei mai lichizi emitenţi, cumulând tranzacţii pe piata principala in valoare de peste 3 milioane de lei, din cel 4,4 milioane de lei realizate la nivelul intregii piete. Si sectorul bancar a avut deasemeni o evoluţie pozitivă în deschidere;
Între cele 3 bănci se detaşa în deschidere Banca Carpatica, cu o crestere de peste 5,7%, cu o lichiditate insa in continuare modesta. La capitolul lichiditate în cadrul sectorului, Banca Transilvania se detaşează cu o valoare a tranzacţiilor de circa 200.000 de lei.
După reintrarea la tranzacţionare, SNP şi OIL au avut, în cadrul sectorului petrolier, o evoluţie mai puţin fastă, deshizând şedinţa cu pierderi de peste 1,5%, în timp ce Transelectrica, care a fost deasemenea oprită de la tranzacţionare în şedinţa anterioară, a avut o deschidere pe plus.
Titlurile FLA, au crescut în prima jumătate de oră cu circa 8,6%.
Cu o lichiditate ceva mai modesta decât în deschiderea de ieri a debutat şi piaţa Rasdaq, unde se înregistrau tranzacţii în valoare de doar aproximativ 400.000 de lei. Pe acestă piaţă se detaşează titlurile ARAX, DAFR şi ALBZ care în prima jumătate de oră câştigau între 3,9 şi 4,6 procente.
Laurenţiu Roşoiu, corespondent The Money Channel la BVB
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
