Florian Libocor: Creşterea salariilor trebuie făcută eşalonat
Publicat la 31.10.2008, 19:22:16
Salariile bugetarilor nu ar trebui majorate din cauza ameninţărilor cu grevă, crede economist şef BRD, Florian Libocor. Acesta reaminteşte că presiunile sociale nu au fost niciodată un suport pentru dezvoltarea economică.
"Această creştere salarială consider că a fost benefic că a fost amânată şi în acelaşi timp consider că ar fi benefic ca ea să fie eşalonată. O majorare bruscă poate duce la presiuni pe consum în măsura în care surplusul de venituri merge înspre consum şi poate să creeze într-un an electoral tensiuni", a declarat Florian Libocor,economist şef al BRD.
Florian Libocor susţine că România nu are nevoie de un ajutor din partea Fondul Monetar Internaţional şi subliniază că situaţia României nu este asemănătoare cu a altor ţări din regiune.
"România nu e în situaţia Ungariei, nici a Bulgariei, nici a Estoniei, care în mod bizar au rămas cu calificative de investment grade", a mai adăugat Florian Libocor.
În privinţa deciziei analiştilor de la Standards & Poors de a reduce ratingului României, economistul spune că este exagerată.
"Dumnealor întârzie să observe că România în ultimii 5 ani de zile a respectat cu stricteţe acel deficit, ba din contra a ajuns la nivele sub 1% din total deficit bugetar", a încheiat economistul şef BRD.
Florian Libodor crede că economia României va fi afectată de criza internaţională. În loc de o creştere de 6 procente, economia ţării noastre va avansa cu maxim 5 procente.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
