“Nu se vor tăia salariile și nici pensiile. Aici mi se pare foarte ciudat că, în explicarea bugetară, au fost incluși bani pentru salarii care nu au fost date vreo doi trei ani de zile, în învățământ și sănătate. Această guvernare, din momentul în care a venit, a făcut niște reparații. Dacă am fi vrut să tăiem pensiile sau salariile am fi făcut-o deja. Nu se va întâmpla asta în viitor, în 2020. Niciunul dintre colegii mei, premierul, miniștrii sau președintele Iohannis nu au spus că se vor tăia salariile sau pensiile. Din contră, au spus că pentru anul viitor, legea bugetului de stat va fi construită pe legislația în vigoare”, a spus Cîţu.
Totodată, în ceea ce privește disponibilizările din sectorul bugetar, Cîțu a explicat că fiecare minister în parte trebuie să facă un audit, întrucât nu este la curent cu situația actuală.

