„Nu în şedinţa coaliţiei se alocă resursele. Am câteva propuneri şi pentru Ministerul Transporturilor şi pentru Ministerul Sănătăţii pe care le-am convenit după ce am discutat cu colegii mei din Ministerul Sănătăţii şi m-am uitat şi pe ministerele Transporturilor, Sănătăţii, Finanţe şi am cerut de fapt o situaţie a tuturor companiilor din Ministerul Transporturilor. Am vrut să văd dacă investiţiile sunt mai mari sau mai mici decât anul trecut, la şase luni de zile. Am vrut să fiu foarte documentat şi vă spun că unele lucruri se justifică, în altele nu se justifică o suplimentare. Vor fi publice proiectele cu zero finanţare. Dacă se vine cu program de reformă pentru companiile subvenţionate de stat, putem să alocăm sume pentru subvenţia asistenţei sociale care să fie nivelul mediu ultimilor 5 ani. O reformă care să ne arate că se pot face şi economii, pentru că altfel, dacă păstrăm sistemul PSD, atunci putem să lăsăm PSD. S-ar putea să nu fie alocată suplimentare. Există o execuţie bună la CNAIR. (..) Niciun minister nu are execuţie 100%, ca să fie foarte clar. Media execuţiei este de 84%. Ministerul Transporturilor este sub media execuţiei de 84%”, a afirmat Florin Cîţu, marţi înaintea şedinţei coaliţiei de la Parlament.
Acesta a mai spus că la Ministerul Sănătăţii este vorba de o estimare de 3,7 miliarde lei.
„Cheltuielile pentru Ministerul Sănătăţii, inclusiv pentru Casa Naţională de Sănătate, sunt în acest moment de 3,7 miliarde lei estimate de noi. Cam aceasta este de fapt alocarea pentru Ministerul Sănătăţii, care include şi Casa Naţională de Sănătate. Posibil să fie cea mai mare alocare din această rectificare bugetară”, a explicat Cîţu.
Premierul a mai anunţat că au fost alocate 1,8 miliarde lei către Ministerul Dezvoltării.



