În marja şedinţei comune de Guvern România-Polonia, la Ministerul Economiei a fost organizată masa sectorială Economie, la care au participat delegaţia Ministerului Dezvoltării Economice şi Tehnologiei din Polonia, condusă de ministrul Waldemar Buda, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului şi ai Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior, arată reprezentanţii Ministerului Economiei, într-un comunicat de presă.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a avut o întrevedere cu ministrul Dezvoltării Economice şi Tehnologiei din Polonia, Waldemar Buda, cei doi oficiali subliniind importanţa asigurării stabilităţii economice din Flancul Estic al NATO pentru securitatea regională, în contextul efectelor multidimensionale ale războiului din Ucraina.
”România şi Polonia reprezintă factori importanţi în securitatea regională din Flancul Estic al NATO şi în acest sens salut dinamizarea relaţiei bilaterale şi îmi exprim angajamentul pentru extinderea cooperării economice şi din domeniul industriei de apărare. Unul dintre obiectivele ambiţioase din programul Ministerului Economiei pentru 2023 vizează modernizarea şi restructurarea industriei de apărare. Trebuie să fim pregătiţi pentru reconstrucţia Ucrainei şi în acest sens vreau să dezvoltăm în România industria grea cu sprijinul companiilor care pot transforma rafinăriile în producţie chimică”, a afirmat ministrul Florin Spătaru.
Totodată, ambele părţi au apreciat calitatea relaţiilor bilaterale româno-polone la nivelul UE, NATO şi în acest context, a fost accentuată importanţa promovării investiţiilor reciproce şi a schimburilor bilaterale în contextul provocărilor cauzate de războiul Rusiei în Ucraina.



