Acordul permite deblocarea imediată a circa 1,07 miliarde dolari, au precizat reprezentanţii Fondului, arătând, de asemenea, că
acordul va dura până la jumătatea lui aprilie 2011.
FMI a spus că mediul extern şi financiar al Serbiei s-a deteriorat "abrupt şi necruţător" de la crearea cadrului original pentru împrumut la sfârşitul lui 2008.
"Comerţul, producţia, cererea internă şi mai ales veniturile fiscale sunt semnificativ mai slabe decât prognozasem iniţial", se arată
într-un comunicat al Fondului.
Creditul aduce Serbia alături de ţările vecine Ungaria şi România, membre ale Uniunii Europene (UE), şi de Ucraina, stat ce nu este membru al UE, care au contractat împrumuturi de mai multe miliarde de dolari, pentru a se salva de criza financiară.



