Fondul Monetar Internaţional a publicat ultimele ediţii intermediare ale rapoartelor privind perspectivele economice globale şi cele ale sistemului finananciar.
Evoluţia mai bună a economiilor din lume i-a determinat pe experţii Fondului să îşi majoreze prognoza de creştere a produsului intern brut global la 3,9% în 2010, de la 3,1% în estimările anterioare. Au mai fost îmbunătăţite şi estimările pentru zona euro şi pentru economiile din Europa Centrală şi de Est.
În cazul României, ultima estimare a instituţiei indică o creştere economică de 1,3% în 2010. FMI subliniază însă, că, deşi lumea îşi revine din recesiune, economiile avansate rămân în urma procesului de recuperare. Într-un raport separat, FMI a comunicat că sistemul financiar global s-a stabilizat, iar riscurile sistemice au continuat să se reducă. Totuşi, rămân probleme majore precum reformele şi planul privind eliminarea măsurilor de sprijin.
Deşi fluxurile bancare către economiile emergente nu şi-au revenit, FMI notează că investiţiile de portofoliu au creat riscul creării unui balon de active în pieţele emergente. O declaraţie similară a fost făcută în Financial Times Deutschland de Ewald Nowotny, membru în consiliul Băncii Centrale Europene. Economistul austriac a precizat că intrările de capital pe termen scurt în ţările emergente au creat un risc real de apariţie a unui balon de active în multe pieţe emergente. Nowotny a precizat că această problemă este discutată intens la nivel internaţional.
FMI a majorat estimarea de crestere economica globala in 2010 la 3,9% de la 3,1%
Publicat la 26.01.2010, 20:34:31
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
