Fondul Monetar Internaţional (FMI) analizează modurile în care ar putea emite drepturile speciale de tragere (DST) în valoare de 250 miliarde dolari aprobate săptămâna trecută de G20, pentru a majora lichiditatea în ţările membre, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a Fondului, citată de Reuters.
Purtătoarea de cuvânt Caroline Atkinson a spus că propunerea va trebui aprobată de 85% dintre membrii consiliului FMI, format din miniştrii de finanţe sau guvernatori ai băncilor centrale din cele 185 de ţări membre ale Fondului.
Drepturile speciale de tragere (DST) sunt moneda virtuală a Fondului Monetar Internaţional, a cărei valoare este calculată în raport cu un coş valutar format din dolar, yen, lira sterlină şi euro.
Tranzacţiile în interiorul FMI sunt calculate în DST.





